Conectează-te cu noi

Eveniment

O nouă acțiune la Dej. Zeci de amenzi, permise reținute. Cinci infracțiuni flagrante – FOTO

Publicat acum

pe

În perioada 14-16 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, alături de cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfăşurat o acţiune cu efective mărite.

Cu scopul menţinerii unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi în vederea reducerii riscului rutier, în cadrul acțiunii au fost legitimate peste 130 de persoane şi au fost verificate 98 de vehicule.

De asemenea, în scopul limitării răspândirii riscului de îmbolnăvire cu virusul Covid-19, au fost derulate verificări asupra modului în care sunt respectate măsurile de protecție impuse.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 77 de sancţiuni contravenţionale.

Dintre acestea, 45 pentru abateri de la normele regimului rutier, 10 conform Legii 61/1991, iar alte 19 în baza prevederilor Legii 55/2020.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule 7 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

În total, în cadrul activităților desfășurate au fost depistate 5 infracțiuni flagrante pe linie rutieră.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER