Conectează-te cu noi

Naţional

Guvernul reintroduce șomajul tehnic. Până când este prevăzută măsura

Publicat acum

pe

Guvernul a aprobat reintroducerea şomajului tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti afectaţi de suspendarea, limitarea sau chiar întreruperea unor activităţi din cauza situaţiei pandemice, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 martie 2022.

”În şedinţa Guvern am propus spre aprobare şi a fost şi aprobată o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri de protecţie socială atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, dar şi pentru ceilalţi profesionişti, mă refer aici la sportivi, antrenori şi alte categorii de liberi profesionişti.

În această ordonanţă am reintrodus, practic, acordarea şomajului tehnic şi reglementăm aceste noi măsuri de protecţie socială atât de necesare pe această perioadă, când, din cauza situaţiei pandemice, există riscul de a suspenda, limita sau chiar întrerupe activitatea. Este acea indemnizaţie de şomaj de 75% din salariul aflat în plată, dar nu mai mult de salariul 75% din salariul mediu brut pe ţară folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022”, a declarat Marius Budăi, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Ministrul a apreciat aprobarea actului normativ, subliniind că a existat şi o solicitare în acest sens în cadrul Consiliului Naţional Tripartit din partea partenerilor sociali.

El a precizat, întrebat în acest sens, că respectarea prevederii privind acordarea şomajului tehnic va fi monitorizată prin controale efectuate de Inspecţia Muncii.

OUG privind reintroducerea șomajului tehnic a fost anunțată și de premierul Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern de miercuri.

”Practic, vorbim despre acordarea unei indemnizații în cuantum de 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 martie 2022, în situația suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pe perioada stării de alertă”, a precizat șeful Executivului.

Șomajul tehnic a mai fost folosit pentru sprijinirea angajaților firmelor afectate de pandemie, dar schema precedentă s-a încheiat la finele anului trecut, fără să fie prelungită.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER