Sport
Unirea Dej, nicio șansă cu liderul Arcada Galați
Publicat acum
3 anipe
Echipa de volei Unirea Dej a fost învinsă, scor 0-3, pe teren propriu, de Arcada Galați, liderul Diviziei A1. Partida a durat doar 72 de minute.
Meciul dintre CS Unirea Dej și Arcada Galați – care a contat pentru etapa 20 din Divizia A1 – s-a disputat ieri, de la ora 15, în Sala de Sport ”Petru Stăvariu” Dej. Gălățenii au zdrobit gazdele în primul set, 25-12, în numai 18 minute. Al doilea act a fost mai echilibrat, dar tot oaspeții au avut câștig de cauză, 28-26. Ultima rundă a fost adjudecată de Arcada, 25-15, astfel că partida de la Dej s-a încheiat în minimum de seturi.
De la Unirea Dej s-au remarcat Grigoraș, cu 12 puncte, și Curuia și Suson, cu câte 6.