Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Vindea droguri lângă scena festivalului. S-a lăsat cu percheziții în Bonțida și Cluj – FOTO

Publicat acum

pe

La data de 17 iulie, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în contextul desfășurării misiunii în zona unui festival de muzică.

Ulterior, dosarul penal a fost înaintat la D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, spre competentă soluționare.

Astfel, la data de 17 iulie, în jurul orei 03.00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona unei scene din cadrul unui festival de muzică din județul Cluj, polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca și B.C.C.O. Alba Iulia, au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi procurat de la un bărbat, de 38 de ani, din Cluj-Napoca, 1 plic din material plastic, în interiorul căruia se afla o substanță pulverulentă, albă.

În urma activităților specifice desfășurate, de la bărbatul în vârstă de 38 de ani au mai fost ridicate, inițial, 7 plicuri cu astfel de substanță și, ulterior, din autoturismul utilizat de acesta, 62 de plicuri din material plastic, cu închidere tip ziplock, în interiorul cărora se afla o substanță pulverulentă, albă, un telefon mobil și 4.150 de lei.              

În aceeași zi, începând cu ora 13.30, polițiștii  B.C.C.O. Cluj-Napoca, împreună cu procurorii  D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj,  au efectuat 3 percheziții domiciliare, în mod succesiv, una în comuna Bonțida și două în municipiul Cluj-Napoca, fiind descoperite și ridicate 1 plic cu substanță pulverulentă, albă (aproximativ 1-2 grame), o farfurie, pe care se aflau două liniuțe de substanță pulverulentă, albă (aproximativ 0,5 grame).

De asemenea, au fost ridicate o bancnotă de 1 leu răsucită, un grinder în care se aflau urme de substanță vegetală de culoare verde-oliv, un recipient  metalic în care se afla o țigară confecționată artizanal și substanță vegetală sub formă de muguri (aproximativ 1 gram), 1 farfurie pe care se afla substanță pulverulentă, albă (aproximativ 1 gram) și un card de porționat, o folie de plastic în care se afla substanță pulverulentă, albă (aproximativ 0,5 grame), un telefon mobil și 4.000 de lei.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 17 iulie 2022, față de bărbat, D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER