Ştiri din zonă
Șofer din Gherla prins la volanul unui autoturism neînmatriculat
Publicat acum
10 anipe
Ieri, poliţiştii au identificat, în trafic, în municipiul Gherla, un bărbat, în timp ce conduceau un autovehicul neînmatriculat.
De asemenea, un bărbat de 36 ani, din municipiul Gherla, a fost depistat în timp ce conducea, pe strada Armenească din Gherla, un autoturism neînmatriculat, termenul de valabilitate al numerelor provizorii fiind depăşit.
În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Citește și:

Aproape 100 de sancțiuni, azi, la Dej și în localitățile limitrofe. Peste 90% din ele pentru abateri la regimul circulației – FOTO

Transporturi de persoane, mărfuri și lemn, trase pe dreapta la Dej, Cășeiu și Mica. De ce s-au dat sancțiuni – FOTO

Până autoritățile din Dej ”analizează”, Gherla organizează deja dezbatere privind viitorul sălilor de jocuri din municipiu














