Ştiri din zonă
Șofer cu alcoolemie impresionantă, la ora 10 dimineața. A fost oprit în Apahida
Publicat acum
4 anipe

Polițiștii Secției 2 Poliție Apahida au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui conducător auto în vârstă de 43 de ani, din județul Mureș, care avea suspendat dreptul de a conduce vehicule, depistat în urma testării alcoolscopice cu o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul care se deplasa cu o autoutilitară pe DN1-CE576, în localitatea Apahida, a fost oprit de polițiști în jurul orei 10.10.
A fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












