Eveniment
ACCIDENT pe strada Vâlcele din Dej, două mașini implicate – FOTO
Publicat acum
4 anipe

Un accident rutier s-a petrecut astăzi pe strada Vâlcele din Dej.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
”Un bărbat de 70 de ani este evaluat de către echipajul SMURD, fiind conștient și cooperant”, a precizat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a soldat fără victime, doar cu pagube materiale. Totodată, conducătorii auto nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












