Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident în Dej. S-a ÎNFIPT cu mașina în gardul unei case – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident masina in gard

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 11:40, pe strada Mihai Viteazu din Dej.

O femeie aflată la volanul unui autoturism, care intenționa să intre pe strada Mihai Viteazu, de pe strada Nichita Stănescu, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit de gardul unui imobil, distrugând o țeavă de gaze.

Potrivit primelor informații, fiind vorba despre o stradă în rampă, la efectuarea virajului la stânga, șoferița începătoare ar fi apăsat prea tare pedala de accelerație, fără să îndrepte volanul și astfel a intrat în gardul locuinței.

Martorii acestui eveniment rutier au oprit alimentarea conductei de gaze și astfel au evitat o posibilă tragedie. Din fericire, atât șoferița, cât și pasagerul din autoturism au scăpat teferi.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj al companiei furnizoare de gaze pentru a remedia defecțiunea apărută la rețea.

Oamenii legii urmează acum să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER