Ştiri din zonă
Weekend încărcat pentru polițiștii clujeni
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișÎn perioada 25 – 27 septembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat, pe raza judeţului, 26 de acţiuni şi 37 de controale, precum şi 70 de filtre rutiere, pentru a preveni, depista şi combate faptele antisociale.
În cadrul acţiunilor au fost constate 11 infracţiuni, 8 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. Cele mai numeroase abateri înregistrate sunt de natură judiciară şi la regimul circulaţiei.
De asemenea, poliţiştii au identificat 13 persoane, bănuite de comiterea unor infracţiuni, 5 dintre acestea fiind reținute.
S-a verificat activitatea a 66 unităţi comerciale, precum şi respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor de către 75 entităţi. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice peste 390 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 75 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 291 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru nerespectarea altor prevederi legale.
Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.
Activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor continuă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale prin prezenţa activă a poliţiştilor în mijlocul comunităţii clujene.