Ştiri din zonă
Pădurar de la Ocolului Silvic Gherla, REȚINUT pentru fals informatic
Publicat acum
3 anipe

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 53 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de fals informatic în formă continuată.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în luna noiembrie a anului 2022, bărbatul, având funcția de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Gherla, ar fi introdus, în formă continuată, date neconforme în aplicația destinată evidenței transporturilor de material lemnos, cu consecința sancționării pe nedrept a unei persoane fizice.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ulterior pe numele acestuia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Citește și:

Un șofer din Breaza a urcat beat la volan. Între Negrilești și Ciceu-Giurgești a fost tras pe dreapta

Bătrână moartă în incendiu, la Geaca. Pompierii Detașamentului Dej au stins flăcările

Lucrări pe două străzi din Dej, în cadrul Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Vor fi închise porțiuni din ele












