Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

A lovit un polițist cu mașina și a vrut să se facă nevăzut. De ce i-a fost frică, nu a scăpat

Publicat acum

pe

Ieri, 19 iulie, un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul cu numere false și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

În fapt, din cercetări a rezultat că la data de 16 iulie, în jurul orei 02:30, bărbatul, care se deplasa cu un autoturism pe strada Târgului, în localitatea Cătina, la intersecția cu DJ 161F, nu ar fi oprit la semnalul regulamentar efectuat de un agent de poliție din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla.

Acesta ar fi acroșat cu oglinda un alt agent de poliție aflat în filtrul rutier, rănindu-l, ulterior părăsind locul accidentului.

Au fost demarate investigații, în urma cărora a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere și că autoturismul condus de acesta avea montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare.

După depistare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla.

În cauză, sunt continuate cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul cu numere false și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER