Ştiri din zonă
Alertă cu BOMBA la Gherla. Un locuitor a sunat la 112
Publicat acum
3 anipe

S-au activat forțele de intervenție miercuri seara la Gherla, după ce pe o stradă din oraș a fost semnalat un geamantan suspect.
Alerta s-a dat în jurul orei 20.30. Geamantanul suspect, de tip troler, se afla pe strada Stejarului, aproape de intersecția cu strada Th. Speranția, amplasat între două autoturisme parcate. La locul evenimentului au intervenit echipaje de poliție, care au restricționat circulația în zonă.
Un locuitor din zonă a relatat că ar fi văzut geamantanul acolo în jurul orei 19. Supoziția a fost că în interior s-ar putea afla vreun dispozitiv explozibil.
La fața locului au sosit echipaje de pirotehniști, care au controlat geamantanul respectiv.
În urma verificărilor s-a stabilit că a fost o alarmă falsă. În interiorul geamantanului nu se aflau obiecte periculoase, scrie gherlainfo.ro.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













