Ştiri din zonă
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în Boteni. Mai multe animale au pierit
Publicat acum
3 anipe

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin, în aceste momente, pentru a stinge un incendiu care se manifestă la o anexă și la fânul depozitat într-o gospodărie din localitatea Boteni, comuna Mociu.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Punctul de Lucru Mociu, acesta urmând să fie sprijinit cu o autospecială de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
Din fericire, nu există victime.
ACTUALIZARE: ”Incendiul s-a manifestat la un grajd, de aproximativ 40 de mp. De asemenea, grajdul conținea și o anexă, unde erau depozitați baloți de fân, ceea ce a favorizat arderea și a îngreunat misiunea. Totodată, lângă grajd a fost amenajat un adăpost de animale, iar o scroafă cu 14 porci de mici dimensiuni nu au putut fi salvați. Până la sosirea echipajelor noastre, proprietarul a reușit să își scoată din grajd calul și o vacă. La rândul lor, pe lângă operațiunile de stingere, pompierii au reușit salvarea unui câine. Referitor la bărbatul care a solicitat pe parcurs îngrijiri medicale, rănile acestuia au fost minore și a refuzat transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu care alimenta un bec al grajdului”, a precizat ISU Cluj.
Citește și:

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM

Topul celor mai bune școli din Dej, după rezultatele de la Evaluarea Națională 2026. Cine s-a remarcat












