Eveniment
ACCIDENT în Dej, pe strada 1 Mai. O mașină a ieșit în afara părții carosabile – FOTO

Publicat acum
2 anipe

Un accident rutier s-a petrecut, azi-dimineață, în jurul orei 8, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat o ambulanță, pompierii din cadrul Detașamentului Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, dar și polițiștii.
Salvatorii ”au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta. O persoană a fost consultată la locul accidentului de către echipajul SAJ, care a refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: ”Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 35 de ani, care conducea un autoturism dinspre municipiul Gherla, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager, în vârstă de 9 ani, care se afla pe bancheta din spate fără a fi asigurat cu mijloc de protecție.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat rezultat negativ. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Cluj.


Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej