Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT în Dej. O mașină condusă de un șofer beat s-a răsturnat pe plafon – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident rutier a avut loc, azi-dimineață, în jurul orei 06:30, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

Din primele date, un autoturism s-a răsturnat. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță și polițiștii.

Salvatorii „au găsit un autoturism răsturnat pe plafon, cu ocupanții ieșiți din acesta. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost consultat de către echipajul SAJ la locul accidentului și a refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Cluj.

ACTUALIZARE: ”Conform primelor cercetări efectuate la fata locului a rezultat că, un bărbat, de 54 de ani, care conducea autoturismul în direcția municipiul Dej, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curba deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, izbindu-se de un imobil. Bărbatul a fost consultat la fața locului de echipajul medical.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat pozitiv, respectiv 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale”, a informat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER