Sport
Dejeanul Vlad Kantor, CAMPION cu noua sa echipă Corona Brașov – FOTO
Publicat acum
7 lunipe
După titlurile obținute cu Arcada Galați, voleibalistul dejean Vlad Kantor a ridicat deasupra capului trofeul de campion și din postura de jucător al Coronei Brașov.
Echipa de volei masculin Corona Braşov a câștigat în premieră, luni, pe teren propriu, titlul național, după a treia victorie cu Arcada Galaţi, în finala Diviziei A. Corona Braşov s-a impus cu scorul de 3-1.
În primele trei jocuri ale finalei, Corona a câştigat cu 3-2 şi apoi a pierdut cu 0-3 la Galaţi, iar în al treilea meci, disputat pe teren propriu, s-a impus cu 3-0. Cu 3-1 la general, Corona Braşov a câştigat în premieră titlul naţional.
Din echipa Coronei face parte și voleibalistul dejean Vlad Kantor, transfer despre care Dej24.ro a scris AICI. După titlurile câștigate în tricoul Aracadei Galați, acum liberoul a ridicat deasupra capului trofeul de campion din postura de jucător al brașovenilor.
Pingback: Voleibalistul dejean Vlad Kantor rămâne la Corona Brașov - Dej24.ro