Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT MORTAL în Dej. Un bărbat fără permis s-a izbit cu mașina de un cap de pod – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident mortal a avut loc aseară, în jurul orei 22:50, pe strada Bistriței din municipiul Dej.

Polițiștii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, din județul Cluj, care conducea un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit o ambulanță, două autospeciale cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.

Salvatorii ”au găsit șoferul în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme încarcerat înăuntrul acestuia. Acesta a fost extras de urgență și predat echipajului SAJ, care a început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare. Concomitent s-a efectuat transportul acestuia la spital”, a precizat ISU Cluj.

Din păcate, ulterior, a fost declarat decesul victimei de către medicii din cadrul Spitalului Municipal Dej.

Oamenii legii au constatat faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere, iar că numărul de înmatriculare era alocat unui alt autoturism, autovehiculul implicat în accident fiind radiat din circulație.

Sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunile de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER