Ştiri din zonă
Deținuții încarcerați la Gherla, discuții online cu rudele aflate în alte penitenciare din țară
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișDeținuții încarecerați în Penitenciarul Gherla vor putea păstra legătura cu rudele încarecerate în alte penitenciare din țară, prin intermediul Internetului.
Aceștia vor avea dreptul la 4 convorbiri audio/video pe lună a câte 15 minute fiecare.
Scopul principal al acestei măsuri este, potrivit conducerii Penitenciarului de Maximă Siguranță Gherla, de a facilita și menține legăturile sociale a deținuților cu familiile lor.
„Penitenciarul Gherla a introdus sistemul de convorbiri online pentru deţinuţi cu scopul de a facilita şi menţine legăturile acestora cu familiile. Deocamdată, deţinuţii de la noi pot lua legătura online cu rude care sunt în alte penitenciare din ţară, prin intermediul unui calculator dotat cu cameră video şi care are conexiune la internet. Au dreptul la astfel de convorbiri online de câte 15 minute de patru ori pe lună”, a afirmat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu.
Potrivit acestuia, în perioada următoare sistemul va fi extins astfel încât deţinuţii din Penitenciarul Gherla să poată purta conversaţii online cu copiii lor, dacă aceştia se află internaţi în centre de plasament, iar ultima etapă prevede discuţii video online cu rudele care sunt acasă.
Convorbirile online au loc în baza unei programări prealabile şi sunt reglementate de Legea nr. 254/ 2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.