Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Mii de oameni au sărbătorit până la miezul nopții, în Piața Bobâlna din Dej – VIDEO

Publicat acum

pe

Mii de petrecăreți au participat, ieri, în Piața Bobâlna, la debutul Zilelor Municipiului Dej – ediția 2025.

Prima parte a serii a fost rezervată artiștilor locali. DJ Eugen și Toma Vlad au ”spart gheața”, pentru ca mai apoi atmosfera să fie încălzită de Claus Almășan, Ovidiu și Adriana Farcaș, dar și de Felix Gălan& Someș Orchestra.

Punctul culminant al sărbătorii a fost reprezentat, de la ora 21, de concertele unor artiști îndrăgiți din România, care au transformat seara într-un adevărat spectacol. Killa Fonic a ridicat publicul în picioare cu stilul său nonconformist, în timp ce Nicole Cherry a adus emoție cu hiturile sale cunoscute. Seara s-a încheiat în forță cu electrizanta trupă Carla’s Dreams. ”Acele”, ”P.O.H.U.I”, ”Imperfect” sau ”Eroina” au fost cântate vers cu vers atât de adolescenți, cât și de adulți trecuți de 30 de ani – semn că muzica lor a reușit să atingă mai multe generații.

Cu mii de oameni dornici de distracție prezenți în Piața Bobâlna, Zilele Municipiului Dej rămân un reper important în calendarul local, așteptat cu nerăbdare în fiecare an. Sărbătoarea continuă și azi, pe scenă urmând să urce IDK, Feli, The Urs și Holograf.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER