Ştiri din zonă
Și beat, și cu permisul suspendat. Bărbatul din Țaga a fost REȚINUT

Publicat acum
2 lunipe

La data de 19 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sălaj au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, din comuna Țaga, județul Cluj, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni rutiere.
În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 12.15, bărbatul a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, din localitatea Românași, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, cu ocazia testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Bărbatul a fost condus și predat reprezentaților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere