Eveniment
Hoț din Recea Cristur, arestat abia la o lună de la comiterea faptei

Publicat acum
29 de minutepe

În data de 2 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au dispus reținerea unui bărbat de 31 de ani, din localitatea Recea-Cristur, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în data de 31 august, în jurul orei 03.20, acesta ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca, de pe strada Alexandru Vaida Voievod și ar fi sustras suma de 1.500 lei, două ceasuri și un telefon mobil, cauzând un prejudiciu estimat de 11.000 lei.
Prejudiciul în cauză nefiind recuperat până în prezent.
În urma probatoriului administrat în cauză, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 3 octombrie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.