Conectează-te cu noi

Eveniment

SALVARE. Toate Perlele din lume nu fac cât NOROIUL din Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

cal in sant Perlelor (3)

Pompierii din Dej au intervenit în această seară pentru eliberarea unui cal căzut într-un șanț, pe strada Perlelor din Dej. Misiunea acestora a fost extrem de dificilă.

În urmă cu două zile, când Dej24.ro v-a relatat situația de pe strada Perlelor, respectiv Dealul Perlelor din Viile Dejului, ne întrebam (retoric!) cum ar putea interveni pompierii în respectiva zonă în cazul unui incendiu? În această seară, posibilul scenariu s-a concretizat printr-o solicitare făcută pe 112.

O misiune ce părea la prima vedere banală s-a transformat într-o intervenție extrem de dificilă pentru pompierii din Dej. Aceștia au fost solicitați în această seară, în jurul orei 23:30, pe strada Perlelor din Dej, pentru a elibera un cal căzut într-un șanț, blocat în noroi.

Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă, autospeciala nu a putut pătrunde pe respectiva stradă, iar salvatorii au fost nevoiți să parcurgă pe jos aproximativ jumătate de kilometru. Pentru a ajunge la locul faptei, pompierii, dar și cei care au încercat să dea o mână de ajutor, au avut de înfruntat noroi ”cât China”, până la genunchi.

În ciuda cuvintelor și ”încurajărilor” rostite de căruțașul aflat în stare de ebrietate, pompierii au reușit să scoată calul din șanț și să îl salveze. Nu înainte însă de a auzi aproape toate înjurăturile din lume… rostite, evident, de căruțașul pus pe fapte mari.

După ce s-a liniștit și și-a văzut calul bine, omul a explicat că se întorcea cu căruța de la o cabană și urma să ocolească șanțul din mijlocul drumului printr-o grădină aflată în apropiere. Întunericul i-a dat mari bătăi de cap, iar căruța și calul s-au prăbușit în ”mlaștina” de pe Perlelor. Norocul acestuia a fost că a reușit să sară la timp din atelaj, înainte de a fi prea târziu.

Situația de pe Perlelor este revoltătoare. În urma lucrărilor de introducere a apei în zonă, locuitorii de acolo s-au trezit cu șanțuri adânci de câțiva metri, cu noroi cât pentru întreg orașul și cu zero șanse de a-și părăsi locuințele cu propriile mașini, o parte dintre autoturisme rămânând blocate în noroi, chiar în mijlocul drumului. Oamenii, ”echipați” cu cizme din cauciuc – că altfel nu se poate! – sunt nevoiți să își poarte copilașii pe brațe, până la șosea, pentru a-i duce la școală sau pentru a merge la serviciu. Citește toată povestea AICI.

Acest material nu este ficțiune! Se întâmplă în Dejul anului 2015!

VIDEO – Atenție, limbaj explicit! 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER