Conectează-te cu noi

Naţional

DNA cere avizarea urmăririi penale a fostului ministru Gabriel Oprea

Publicat acum

pe

gabriel oprea UNPR

DNA solicită Senatului ridicarea imunității parlamentare a senatorului UNPR și președinte al acestui partid, Gabriel Oprea, pentru a se începe urmarirea penală a fostului ministru al internelor.

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de OPREA GABRIEL, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Oprea Gabriel, senator, la data faptelor deţinând şi o funcţie ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. Infracţiunea de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.

În perioada ianuarie 2014 – noiembrie 2015, Oprea Gabriel a deținut funcția de ministru al Afacerilor Interne (iar începând cu martie 2014 și pe cea de viceprim-ministru pentru securitate națională). În toată această perioadă, demnitarul a beneficiat de însoțire permanentă cu echipaje ale poliției rutiere, cu încălcarea condițiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006 (ce prevede că beneficiază de însoţire cu echipaje ale poliției rutiere preşedintele României, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrul).

În cazul miniştrilor, același act normativ prevede că aceştia pot beneficia de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere doar în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă (condiţii care trebuie îndeplinite simultan).

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada menţionată, ministrul Oprea Gabriel a fost însoțit în cvasitotalitatea deplasărilor, într-un regim rezervat de lege exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

(…)

În cadrul compartimentului special (Serviciul Operativ Special din Brigada Rutieră a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti care asigură însoțirea coloanelor oficiale) au fost desemnați lucrători care aveau ca atribuții exclusive însoțirea ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a 3 polițiști pentru fiecare post (două schimburi și o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziția ministrului, așteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinației.

Din probele administrate rezultă că ministrul Oprea Gabriel realiza în medie aproximativ 5 deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere”, se arată într-un comunicat al procurorilor DNA.

2. Infracţiunea de abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere.

Ministerul Afacerilor Interne a fost reprezentat la încheierea protocolului de către ministrul Oprea Gabriel, iar obiectul a fost cooperarea dintre cele două instituții, în scopul însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general cu echipaje ale poliției rutiere.

Protocolul a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i s-a asigurat, cu caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate pe raza municipiului București.

Persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DNA.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER