Naţional
Adio fumat în spațiile publice închise, din 16 martie! Legea, publică în Monitorul Oficial
Publicat acum
9 anipe
Legea privind interzicerea fumatului în spaţii publice închise a fost publicată luni în Monitorul Oficial, ea urmând să intre în vigoare peste 45 de zile, în data de 16 martie.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care interzice fumatul în spaţiile publice, la două zile după ce judecătorii CCR au decis că actul normativ este constituţional.
Fumatul este interzis în orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.
Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.