Conectează-te cu noi

Politic

EXCLUSIV – Primarul din Dej, Morar Costan, susținut la locale de UNPR. Protocolul a fost semnat!

Publicat acum

pe

alegeri vot

La nivelul municipiului Dej, protocolul de colaborare dintre PSD și UNPR nu a fost discutat, urmând să se stabilească în scurt timp ce va presupune această colaborare, la nivel local, în vederea alegerilor din vară.

PSD și UNPR au bătut astăzi palma și au semnat un protocol de colaborare care prevede că organizaţiile pot încheia alianţe în vederea alegerilor locale din vara acestui an.

„Am semnat astăzi un protocol de colaborare între cele două partide, PSD şi UNPR, în anul electoral 2016 (…) Poate nu aţi observat, dar nici pentru PSD nu e trecut un număr de locuri eligibil. Am ajuns amândoi la concluzia, şi colegii din partide, că dacă vrem să facem o alegere serioasă, în condiţiile în care cele două partide au avut o relaţie foarte bună, UNPR a fost un partener loial şi corect PSD-ului, nu are rost să vindem pielea ursului din pădure. După alegerile locale, împreună vom face o evaluare a rezultatului alegerilor, a posibilităţii pentru alegerile parlamentare pentru fiecare dintre noi, ce şanse avem şi atunci, sigur, ne vom aşeza la masă şi, în funcţie de mai multe date, vom lua o decizie. În concluzie, din moment ce nici pentru PSD nu sunt trecute un număr de locuri eligibile, nici pentru UNPR nu puteau fi trecute”, a declarat PSD-istul Liviu Dragnea, după semnarea protocolului. În ceea ce privește listele comune pentru alegerile parlamentare, o decizie definitivă urmează să fie luată ulterior.

Potrivit acordului, UNPR nu va susţine modificarea legislaţiei electorale în sensul revenirii la votul în două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor.

Ce reprezintă acest protocol, încheiat între PSD și UNPR, la nivelul municipiului Dej? Că Morar Costan, actualul primar în funcție și candidatul PSD pentru locale, va fi susținut și de UNPR? Va avea partidul lui Oprea candidat propriu la Primăria Dej la alegerile din vară? Noi am încercat să aflăm toate aceste răspunsuri de la reprezentanții celor două partide de la nivel local.

La Dej, situația este pentru moment incertă, mai ales că nu au avut încă loc discuții între cele două filiale locale.

”Nu mă pot pronunța acum referitor la ce o să fie la Dej, la alegerile locale, ca urmare a acestui protocol dintre PSD și UNPR. Noi nu am discutat încă acest aspect cu UNPR Dej, urmează să stabilim împreună ce vom face la alegerile locale din vară”, a declarat pentru Dej24.ro Morar Costan.

”Nu am avut încă o discuție cu UNPR Dej. După ce se va face portofoliul la nivel național, vom demara discuții cu filialele UNPR Dej, UNPR Cluj și din celelalte comune din județ. Va fi un protocol pe întreg județul Cluj. În țară, UNPR s-ar putea să aibă în anumite zone candidat susținut de către PSD, e posibil, la fel cum și UNPR, acolo unde noi avem primar în funcție, să ne susțină acel candidat, ne-a explicat Cornel Itu, președintele PSD Dej. Deputatul lasă astfel să se înțeleagă că Morar Costan, fiind primar PSD în funcție, ar urma să fie susținut și de alegătorii UNPR din municipiul Dej.

De cealaltă parte, Nicolae Lazăr, președintele UNPR Dej, ne-a mărturisit că ”Încă nu am luat nicio direcție, la nivel de județ, dar pot să vă spun că eu doresc să îl susțin pe primarul în funcție, Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER