Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Poștașul din județul Cluj, pus la zid de autorități. Nu și-a luat concediu de aproape 4 ani

Publicat acum

pe

Posta

Poștașii din județul Cluj se pregătesc de grevă din cauza faptului că nu își pot lua concediu de odihnă. 

Situația este una alarmantă pentru poștașii care lucrează în mediul rural. Legislația din România nu le permită să intre într-un concediu de odihnă ca la carte. Mulți lucrează non-stop de aproape patru ani de zile.

Angajații amenință că vor ieși în stradă dacă situația lor nu se va rezolva, solicitând totodată sprijinul autorităților. Asta pentru că nu mai pot face față condiţiilor de muncă. Salariaţii se plâng că au ajuns la capătul puterilor.

Angajații poștali din mediul rural susțin că nu își pot lua concediu de odihnă din cauză că autoritățile nu au găsit o formulă legală de angajare a unei alte persoane care să le ţină locul pe perioada concediului.

În trecut, poştaşii din mediul rural aveau posibilitatea să îşi angajeze o rudă pe perioada în care ei se aflau în concediu, această decizie fiind luată de comun acord cu conducerea Poștei Române deoarece, la sate, oficiile poştale funcţionează în general chiar în locuinţa poştaşului.

Pentru a se încerca o rezolvare a acestei probleme, în cursul zilei de ieri, 1 martie, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a participat la şedinţa extraordinară a Comisiei de Dialog Social, în Sala Mare a Palatului Administrativ Cluj. Tema întâlnirii, desfăşurată la solicitarea Sindicatului Poşta Română Cluj, a fost legată de propunerile de modificări legislative, respectiv ale art. 83 (contractul individual de muncă pe durată determinată) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii.

În cazul angajaților Poștei Române din mediul rural, prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, consideră că în aceste condiţii e normal ca suplinirea să se facă de o persoană apropiată, pentru că nu poate intra chiar oricine în casa omului, asta în condițiile în care marea majoritate a sediilor poștale din mediul rural își au sediul chiar în locuința poștașului.

Gheorghe Vuşcan spune că problema îşi poate găsi o rezolvare la Ministerul Comunicaţiilor şi promite că va trimite o informare la guvern pe această tema.

Locul unui poștaș aflat în concediu de odihnă poate fi suplinit, momentan, de un agent poștal dintr-o altă comună, pentru un spor de 35% la un salariu de 1.000 de lei pe lună. Chiar și așa, nimeni nu se încumetă, din cauza volumului mare de muncă.

În județul Cluj sunt peste 120 de agenți poștali în mediul rural.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER