Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

DESCINDERI în județul Cluj, la persoane bănuite de EVAZIUNE FISCALĂ

Publicat acum

pe

mascati

În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează 24 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov, Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Olt, Maramureş şi Mehedinţi, la mai multe persoane fizice şi juridice, respectiv la domiciliile/reşedinţele persoanelor şi la sediile/punctele de lucru ale societăţilor implicate în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Vor fi puse în aplicare 25 mandate de aducere a unor persoane  implicate în cauză, în vederea audierii lor şi dispunerii de măsuri legale.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012–2014, administratorii a patru societăţi comerciale din judeţele Ilfov şi Hunedoara ar fi creat un circuit comercial fictiv, prin declararea unor operaţiuni comerciale inexistente, susţinute doar scriptic, prin facturi fiscale ce atestă vânzarea-cumpărarea de concentrat cuprifer, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit prin diminuarea masei impozabile.

Valoarea relaţiilor comerciale fictive, declarate fiscal, se ridică la 3,5 milioane de euro. Pentru a crea aparenţa de legalitate a operaţiunilor comerciale, plata s-ar fi făcut prin transfer bancar, în conturile societăţilor emitente, însă banii ar fi fost retraşi şi remişi ulterior reprezentanţilor societăţilor beneficiare, în schimbul unor comisioane.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor către bugetul de stat stabilit până în prezent este de aproximativ 1,1 milioane de euro.

Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, beneficiază de sprijinul specialiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale a I.G.P.R. şi al celor din cadrul Agenţiei Naţionale Antifraudă Fiscală.

La activităţi participă şi poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de investigare a criminalităţii economice din inspectoratele de poliţie judeţene menţionate, precum şi luptători S.I.A.S..

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER