Politic
DEMISIE în Consiliul Local Dej. Un consilier a trecut de la PSD la ALDE
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișCeea ce se zvonea de mai multe săptămâni prin municipiul Dej a devenit azi realitate: consilierul local Nelu Anca a demisionat din PSD și s-a alăturat ALDE.
Contactat de reporterii Dej24.ro, Nelu Anca a confirmat faptul că și-a depus în această dimineață demisia din Consiliul Local Dej și că a renunțat la toate funcțiile deținute în cadrul PSD Dej. Acesta a mărturisit și că a migrat către ALDE, care, în viziunea lui, poate deveni o organizație puternică.
„Este adevărat, mi-am dat demisia din Consiliul Local Dej și am trecut de la PSD la ALDE. Am plecat pentru că, în opinia mea, modul în care se exercită actul de decizie nu este unul potrivit principiilor mele. Principiul meu este că decizia se ia sus, doar se judecă și se analizează de jos în sus, cu propuneri plecate de la oameni, nu cu lucruri impuse. Ultima chestie este chiar lista de consilieri care a fost întocmită pentru PSD, în care au intrat oameni care n-au activitate nici măcar o zi în PSD. Totodată, au fost eliminați oameni care se identifică în întreaga lor activitate și viață cu partidul și nu pot să agreez o asemenea atitudine”, a declarat deja fostul consilier local Nelu Anca.
Întrebat dacă i s-a promis ceva în schimbul trecerii de la PSD la ALDE, eventual o candidatură a acestuia la fotoliul de primar, Nelu Anca a afirmat că „nici vorbă de așa ceva”.
„Există doar zvonuri, nu pot să confirm, nu pot să infirm. Încă nu s-a stabilit și încă nu s-a luat o decizie la nivelul conducerii ALDE. Deocamdată se analizează cea mai bună oportunitate (n.r. la fotoliul de primar) pentru Dej”, ne-a mai spus Nelu Anca.
Chiar dacă a plecat din PSD fără să privească în urmă, fostul social democrat a concluzionat că: „rămân în relații de prietenie, de apropiere față de toți colegii mei din PSD, n-am nimic de împărțit cu nimeni, n-am imputații, n-am reproșuri. Ideologic ne distanțăm unii de alții prin modul în care, consider eu, că o forță politică trebuie să răspundă nevoii cetățenilor”.
Cel mai probabil, la alegerile din 5 iunie, fostul social democrat Nelu Anca va candida pe listele ALDE pentru un nou mandat de ales local al municipiului Dej.