Conectează-te cu noi

Social-Cultură

HRISTOS A ÎNVIAT! – Slujba de Înviere la Dej. Mii de credincioși în biserici – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Slujba de inviere Pasti Parohia Sf Nectarie Dej (15)

Mii de credincioși au primit cu bucurie vestea învierii lui Hristos, în bisericile de pe raza municipiului Dej. ”Paștele este considerată o sărbătoare a bucuriei”, le-a spus credincioșilor părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului.

În toate bisericile ortodoxe din Dej, slujba de Înviere a început la miezul nopții, în interiorul lăcașelor de cult. Apoi, preoții au ieșit afară din altar şi i-au îndemnat pe credincioşi: „Veniţi de luaţi Lumină!”. După ce lumânările oamenilor veniți cu mic, cu mare au fost aprinse de la Lumina Sfântă, evlavioșii au cântat, în cor, „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. 

În Parohia Ortodoxă ”Sfântul Nectarie” de pe strada Crângului, slujba Învierii a fost oficiată de preotul Ioan Buftea, protopopul Dejului, la sărbătoare participând peste o mie de credincioși.

La sfârșitul slujbei de Înviere, credincioșii din Dej au primit Pască/Paști – reprezentând bucățele de pâine stropite cu vin, au fost miruiți, iar apoi au plecat acasă cu lumânarea aprinsă. Tradiţia spune că, odată ajunşi acasă, creştinii trebuie să facă semnul crucii la intrarea în casă şi să intre cu lumânarea aprinsă în celelalte încăperi sau clădiri din curte şi chiar şi la animale.

Astăzi, creștinii sunt aşteptaţi din nou în biserici pentru slujba cunoscută ca ”A doua Înviere”.

Hristos a Înviat!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER