Sport
DEBUT CU DREPTUL. LAPI Dej – CSS Blaj 3-0 – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
LAPI Dej s-a impus astăzi cu 3-0 în fața formației CSS Blaj, în primul meci al dejenilor la turneul final al Campionatului Naţional de cadeţi la volei masculin.
Vă reamintim, Sala Sporturilor din Dej găzduiește în aceste zile turneul final al Campionatului Naţional de cadeţi la volei masculin. Cele mai bune opt echipe din România, care sunt împărțite în două grupe (Grupa A: LAPI Dej, CSS Tulcea, ”Nicu Gane” Fălticeni, CSS Blaj și Grupa B: Dinamo, CTF Mihai I, CNNT Craiova și CSS 2 Baia Mare), încearcă să obțină titlul de campioană a României.
Astăzi, în primul meci jucat pe teren propriu, LAPI Dej s-a impus cu 3-0 în fața formației CSS Blaj, la capătul a trei seturi destul de scurte, adjudecate la 11, 12 și 13. În celălalt meci al grupei, CSS ”Nicu Gane” Fălticeni a câștigat cu 3-2 întâlnirea cu CSS Tulcea.
Azi-dimineață, de la ora 10, Baia Mare a trecut cu 3-0 de Craiova, iar de la ora 12, CTF Mihai 1 București s-a distrat cu Dinamo București, scor 3-0.
În ceea ce privește jocurile din grupa formației dejene, acestea se vor desfășura în continuare după cum urmează:
JOI. ora 16: CSS Tulcea – CSS Blaj, ora 18: LAPI Dej – ”Nicu Gane” Fălticeni
VINERI. ora 16: CSS Blaj – ”Nicu Gane” Fălticeni, ora 18: LAPI Dej – CSS Tulcea
LAPI Dej: Teglaș Cristian, Curuia Vlad, Pop Radu, Bojor Sergiu, Michael Sălătioan, Pop Gabriel, Marton Lorinc, Moldovan Denis, Moldovan Antonio, Bartha Bela, Varga Andrei, Ionuț Bujor. Antrenori: Radu Miclea și Cristian Man.