Ştiri din zonă
Gherlean rupt în bătaie la un meci de fotbal. Detalii șocante!
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișUn gherlean a fost rupt în bătaie la un meci de fotbal. Portarul a sărit în tribune și l-a „executat” cu piciorul.
Meci de mare angajament duminică, 22 mai, pe Stadionul CMC din Gruia. „Gazdele” – ACS „Avântul Bizonii” Recea Cristur – întâlneau “oaspeţii” de la A.S. „Zorile” Buza într-un meci decisiv pentru hotărârea căştigătoarei seriei Gherla din cadrul Diviziei judeţene de fotbal.
Pe banca echipei „Bizonilor” priveau meciul următorii: chestorul de poliţie în rezervă Toma Rus – boss-ul echipei, Alexandru Rus, primarul comunei Recea Cristur, iar printre rezerve, Ionuţ Rus, al doilea fiu al chestorului, în timp ce Adrian – fiul cel mare, evolua pe teren. În tribune, suporterii celor două cluburi, ţinând cont de istoricul celor două jocuri anterioare, erau siguri că vor ieşi scântei, potrivit Gazeta de Cluj.
Totul a început de la un fault de joc…
Ca şi-n celelalte două întâlniri precedente dintre cele două rivale, încheiate de fiecare dată cu victoria echipei din Buza, meciul acesta are o desfăşurare într-un singur sens: spre poarta echipei “Bizonilor” Recea Cristur. E minutul 58 al meciului, iar scorul e 2-1 în favoarea celor din Buza. La un moment se produce un fault banal de joc, după care se porneşte iadul pe teren.
Povesteşte Ionel Felician, căpitanul echipei din Buza: „Totul a început de la o îmbrânceală între fotbalişti, după ce un jucător de la Recea Cristur, portarul Rus Adrian l-a lovit pe un jucător de la noi cu podul palmei şi a primit, în mod justificat, cartonaş roşu. De acolo scandalul s-a amplificat atingând până la urmă cote inimaginabile”.
Continuă Kilin Csaba, antrenorul echipei din Buza: „Gliga se numeşte jucătorul nostru lovit şi în îmbrânceala generală a apărut brusc, de pe banca de rezerve şi Ionuţ Rus, lovindu-l la rândul său pe un jucător de-al nostru cu pumnul în gură. A primit şi el cartonaş roşu. Apoi, în drum spre vestiar, Adrian Rus îi mai trage un pumn unui jucător de la Buza – Ciucaş – şi arbitrul îi arată încă o dată acestuia cartonaşul roşu. De acolo Adrian Rus face un lucru nemaiîntâlnit, cred eu, în stadioane: sare în tribună şi loveşte un spectator, pe dl. Ilie Rus, suporter al echipei noastre”.
Detaliază, la rândul său scena Ilie Rus, suporterul în vârstă de 42 de ani din Gherla, victima furiei lui Adrian, fiul chestorului de poliţie Toma Rus: „I-am strigat portarului bătuş că nu e permis niciunde aşa ceva, şi că poate să aibă bani mulţi şi tot ce-şi doreşte în viaţă, însă nu trebuie să se comporte în felul ăsta cu oamenii! La auzul cuvintelor mele portarul m-a ameninţat că vine la mine – şi-a şi venit. A urcat în tribună la noi – eram alături de unul dintre băieţii mei, celălalt era în altă parte a tribunei – şi a dat cu piciorul să mă lovească în gură. Eu am parat cu mâna stângă lovitura, ca nu cumva să-mi lovească băiatul, capul acestuia fiind şi el în direcţia piciorului portarului, iar şutul său în mâna mea a fost foarte puternic. Apoi, văzând că nu se mai poate juca într-o asemenea atmosferă arbitrul a fluierat încheierea meciului şi a dat 3-0 pentru echipa noastră”.
Adaugă antrenorul echipei din Buza: „Am rămas în continuare pe teren încă o jumătate de oră, la indicaţiile arbitrului şi conducerii clubului, după care ne-am retras la vestiare. Însă un lucru nu înţeleg: cum de e posibil ca în anul 2016, într-un municipiu cum e Cluj-Napoca să se întâmple aşa ceva. E un lucru strigător la cer, vă rog să mă credeţi”.
Explică mai departe Ilie Rus, în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj: „M-am prezentat la poliţie, pe strada Traian şi după aceea la Salvare, fiind trimis de către autorităţi la I.M.L. pentru certificat”. Bărbatul este invitat în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale.
„La data de 23 mai a.c., un bărbat de 42 de ani, din municipiul Gherla, a depus la Poliţia municipiului Cluj-Napoca o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Acesta reclamă faptul că, la data de 22 mai a.c., în timp ce viziona un meci de fotbal pe un teren sportiv de pe strada Gruia, din Cluj-Napoca, a fost agresat de un tânăr. În cauză se efectuează cercetări de către poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.
Mai multe detalii AICI!