Naţional
Desfășurarea alegerilor locale, în siguranță! Zeci de mii de polițiști vor fi la datorie
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPoliţia Română a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.
Conform dispoziției ministrului afacerilor interne, domnul Petre Tobă, prioritatea acestei perioade este organizarea în bune condiții a alegerilor locale, sens în care șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, a dispus ca, la nivel național, peste 33.400 de poliţişti să fie angrenaţi în misiuni, duminică, 5 iunie 2016, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral.
Astfel, Poliţia Română va desfășura activități, în vederea asigurării ordinii publice și a gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral.
De asemenea, 9.623 de polițiști vor sigura măsuri de pază şi protecţie la 7.508 secții de votare.
Alţi 18.747 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivel naţional, vor acţiona, conform competenţelor, 4.107 poliţişti.
A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 944 de poliţişti, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, dacă situaţia operativă va impune acest lucru, împreună cu structurile de jandarmi.
FOTO – Arhivă