Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Percheziții DIICOT în județul Cluj. Acuzații de spălare de bani și evaziune fiscală

Publicat acum

pe

DIICOT mascati

Ieri, 28 iunie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş au efectuat un număr de 96 de percheziţii pe raza județelor Mureș, Harghita, Alba, Arad, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiș, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor suspecţi,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010-2015, prin intermediul a 15 societăţi comerciale, membrii grupului infracţional au creat un circuit economic fictiv, prin emiterea către un număr de 80 de societăţi comerciale de facturi fiscale fictive prin care se atesta în mod nereal achiziţii/prestări servicii în domeniul construcţiilor – montaj,  prejudiciul produs bugetului de stat fiind în cuantum de 14.540.750 lei.

În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de un număr de 110 persoane fizice şi juridice, pentru infracţiuni de evaziune fiscală în forma autoratului sau a complicităţii, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcţiei Generale Antifrauda Fiscală și a fost efectuată cu sprijinul B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Alba, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Timiș, B.C.C.O. Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita precum și Gruparea Mobilă de Jandarmi Regele Ferdinand Mureș.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se precizează într-un comunicat de presă a DIICOT.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER