Social-Cultură
S-a tras cortina peste Zilele Municipiului Dej! Mii de dejeni au fost prezenți în Piața Bobâlna – VIDEO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișManifestările prilejuite de Zilele Municipiului Dej s-au încheiat azi-noapte cu cea de-a 39-a ediție a Festivalului SAMVS – Festivalul Culturii Populare Someșene.
Ziua de vineri, prima zi din cadrul manifestărilor Zilelor Municipiului Dej, a fost marcată de o expoziţie de pictură, grafică şi sculptură a artiştilor plastici dejeni, desfășurată la Galeria de Artă Dej, urmată, seara, de la ora 19:30, de evoluțiile artiștilor: Andreea Socaci, Kiddy, Knock Out, Senpai și Mossad. Cu siguranță, cei mai așteptați artiști ai serii au fost Vescan şi BUG Mafia, dejenii, prezenți în număr foarte mare în Piața Bobâlna, cântând la unison melodiile artiștilor, devenite mai mult decât cunoscute.
Ziua de sâmbătă a debutat în Piaţa Bobâlna, de la ora 16:00, cu spectacole de karate, dans modern, de societate si recitaluri de muzică pop, folk şi rock, protagonişti fiind Clubul „Budokan Ryu” Dej, trupa „Jaars, Clubul Latino Angels, trupa „Hross, ReBeLe, trupa „Delir”, Marin şi Petra Grad, trupa „Black Out”, Diana Moceanu-Bucşa, duetul „L&M” și trupa „Mist”.
Mii de dejeni au stat sâmbătă seara până târziu în noapte în Piața Bobâlna, pentru a se bucura de recitalurile susținute de Alina Eremia, Jo, Randi şi Voltaj. Atmosfera a fost una electrizantă, cei prezenți în centrul orașului sărind, dansând și cântând la unison alături de artiștii de pe scenă.
Ieri, începând cu ora 14:00, manifestările prilejuite de cea de-a 39 ediție a festivalului SAMVS au debutat, pe scena amplasată în Piața Bobâlna din Dej, cu un concert de fanfară, urmat, de la ora 14:30, de un spectacol folcloric, protagoniști fiind renumite ansambluri de dansuri populare și îndrăgiți interpreți de muzică populară, seara festivalului încheindu-se cu recitalurile susținute de Cornelia și Lupu Rednic, Ionuţ Fulea şi Cristian Pomohaci.
Totodată, spre deliciul celor mici, dejenii prezenți aseară în centrul municipiului Dej au putut admira și un superb foc de artificii.
Dej24.ro a fost partener media al acestui eveniment, iar cei care nu au putut fi prezenți în centrul orașului au putut să urmărească ÎN DIRECT evoluția artiștilor care au urcat pe scenă, printr-o transmisiune LIVE oferită de VICENȚIU ȘTIR și RED WINE BISTRO.
DUMINICĂ:
FOCUL DE ARTIFICII (DUMINICĂ SEARA):
SÂMBĂTĂ:
VINERI: