Ştiri din zonă
GRAV ACCIDENT la Apahida! Patru persoane au fost rănite – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișIeri, 3 august, în jurul orei 17:30, pe DN 16, pe raza comunei Apahida, în afara localităţii, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.
Conform primelor cercetări, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Mociu, în timp ce conducea un autovehicul pe DN16, pe direcția Cluj-Napoca – Reghin, s-ar fi angajat în efectuarea unei manevre de depășire a unui autovehicul, iar la reintrare pe banda aferentă sensului său de mers a intrat în coliziune cu acesta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă.
Astfel, autoturismul a intrat în coliziune cu un arbore de pe marginea părții carosabile, răsturnându-se ulterior pe pavilion.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, de 21 de ani, și a unei femei, de 43 de ani, ambii din comuna Mociu, pasageri în autovehiculul angajat în depășire.
De asemenea, conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, precum și un bărbat, de 55 de ani, din comuna Mociu, pasager în același autoturism, au fost răniți ușor.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 15.500 de lei.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea.
FOTO – Andreescu Razvan (Info Trafic jud. Cluj)