Conectează-te cu noi

Eveniment

DETALII CUTREMURĂTOARE despre tânărul din Dej, înecat la mare. Era la prima sa vacanță acolo

Publicat acum

pe

Butuza Gabriel

Tânărul în vârstă de 17 ani din Dej, care și-a pierdut viața înecat în Marea Neagră, este plâns pe rețelele de socializare de prietenii și colegii săi. Adolescentul era apreciat de profesori și avea note bune, fiind extrem de sufletist, după cum mărturisesc cei apropiați lui.

Gabriel Butuza, elev la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Dej, și-a serbat ziua de naștere pe 20 august, în urmă cu doar trei zile, atunci când a împlinit 17 ani. Ieri, viața sa avea să se sfârșească brusc în prima vacanță petrecută la mare alături de familie. În jurul orei 15, tânărul a intrat în marea agitată, iar de atunci nu a mai fost văzut de nimeni. Adolescentul a fost căutat atât de scafandri ISU, cât și de scafandri de mare adâncime de la Centrul de Scafandri din Constanța, însă fără rezultat. În această dimineață, căutările au fost reluate de scafandri, în încercarea de a-l găsit pe Gabriel, înghițit parcă de apele mării de peste 12 ore.

Gabriel – singurul fiu al familiei Butuza, un fiu extrem de dorit, avut după vârsta de 35 de ani – urma să intre în clasa a X-a la toamnă, atunci când va începe școala. Colegii și profesorii săi spun despre el că ”era pita lui Dumnezeu, mereu cu zâmbetul pe buze și extrem de respectuos”. Cu toții știau că adolescentul – fost elev al Școlii Gimnaziale Speciale Dej – are probleme motorii, însă acest fapt nu l-a împiedicat să fie un elev extrem de apreciat. Notele sale erau bune și avea medii peste opt, mărturisesc profesorii Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Dej – Profesională.

Iarna trecută, Gabriel a fost văzut la școală în teniși și într-o foiță subțire. Întrebat de ce nu poartă haine ceva mai groase, gradele de afară fiind scăzute, elevul le-a mărturisit celor apropiați că familia sa nu dispune de bani pentru a-i cumpăra cele necesare, mai ales că mama sa nu muncește, fiind și ea cu handicap. Imediat, profesorii și elevii din școală s-au mobilizat exemplar și au desfășurat o acțiune caritabilă strângând bani pentru a-l ajuta. ”După ce i-au fost cumpărate haine mai grosuțe, de iarnă, Gabriel s-a dus rând pe rând în fiecare clasă și le-a mulțumit tuturor elevilor școlii”, ne-a povestit unul dintre profesorii liceului dejean.

Tragedia este cu atât mai mare cu cât, tot ieri, tatăl său în vârstă de 62 de ani a fost scos inconștient din apă, în Mangalia, în zona restaurantului Laguna, și nu a mai putut fi salvat. Medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au făcut tot ce au putut pentru a-l readuce la viață, însă au fost nevoiți să declare decesul bărbatului adus de valuri la țărm.

Conform unor martori, cei doi dejeni ar fi intrat în apă în ciuda avertizărilor lansate de salvamari, care au arborat steagul roşu reprezentând interdicţie de scăldare în mare.

Mai multe dejence și-au exprimat deja dorința de a ajuta familia greu încercată. Din informațiile noastre, un cont bancar urmează să fie deschis zilele viitoare, astfel că dejenii cu suflet vor putea contribui pentru ajutorarea femeii care a rămas într-o singură zi și fără fiu și fără soț. Vom reveni cu detalii despre acest subiect de îndată ce vom avea informațiile necesare.

Înmormântarea celor doi ar urma să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni, cel mai probabil vineri.

Citește și:

TRAGEDIE – Un tânăr din Dej și tatăl său AU MURIT ÎNECAȚI în Marea Neagră

Zeci de mesaje de condoleanțe au început să curgă pe pagina de Facebook a adolescentului de 17 ani.

”Sufletule… eu încă sunt şocată de vestea ce am primit-o mai devreme. Refuz să cred că ai plecat aşa repede dintre noi.. îți mulțumesc pentru prezența ta în viața mea şi a celor din jur! Ai fost o persoană minunată, mereu cu zâmbetul pe buze. Zbor lin! Dumnezeu să te odihnească în pace”

”Ne sunt sufletele impietrite de durere la aflarea vestii disparitiei nedrepte a celui care a fost un prieten . I-am cunoscut, i-am apreciat, l-am admirat! Vom ramane vesnic in amintirea noastra! Suntem alaturi de familiile indoliate. Sincere condoleante familiei”

”Condoleante familiei
Nu te voi uita niciodata prietene
Vor ramane mereu amintirile cu tine
Nu iti spun adio deoarece stiu ca intr-o zi ne vom reintalnii
Acum esti in locasurile ceresti esti in imparatia lui Dunmezeu
NU TE VOI UITA NICIODATA BUNUL MEU PRIETEN RAMAS BUN DUMNEZEU SA TE IERTE SI SA TE ODIHNEASCA IN PACE”

”Ai plecat mult prea repede.O sa îmi aduc aminte de tine,așa cum ai fost…sfios,prietenos totuși,uneori neînțeles de cei din jur.Dar cât ai trăit,ai trăit in Dumnezeu.Si asta e cel mai important.Vesnicie fericita!”

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER