Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Un bărbat a decedat electrocutat pe lacul Tarniţa. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrjiri medicale

Publicat acum

pe

ambulanta (2)

Un bărbat a decedat, luni seara, după ce a fost electrocutat pe lacul Tarniţa, din judeţul Cluj, în timp ce se plimba cu hidrobicicleta, iar o altă persoană a ajuns în stare gravă la spital, din aceleaşi motive, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au declarat, luni seară, corespondentului Mediafax, că persoanele electrocutate se aflau pe lacul Tarniţa, pe o hidrobicicletă. Un bărbat a fost electrocutat mortal, o altă persoană se află în stare gravă la spital, în timp ce mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Se fac cercetări pentru a se stabili cauza electrocutării”, au declarat sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, luni seara, corespondentului Mediafax că, pentru intervenţie, a fost trimisă şi o autospecială pentru transport victime multiple.

Un bărbat a decedat, luni seara, după ce a fost electrocutat pe lacul Tarniţa. Au fost efectuate manevre de resuscitate de către un echipaj medical, dar fără succes, astfel încât a fost declarat decesul. De asemenea, mai multe persoane electrocutate au necesitat îngrjiri medicale, una dintre acestea fiind în stare gravă. La locul incidentului, au fost trimise două echipaje medicale dar şi o autospecială pentru victime multiple”, a spus Biriş.

Şi Poliţia Cluj a declanşat o anchetă, în acest caz.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER