Conectează-te cu noi

Naţional

Ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională

Publicat acum

pe

calendar

Senatul a adoptat luni tacit propunerea legislativă a deputatului liberal Daniel Stamate Budurescu prin care ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională, urmând ca iniţiativa să fie transmisă Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, potrivit Mediafax.

Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei centrale şi locale vor organiza manifestări în 9 mai, iar fondurile vor fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi/sau instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate, potrivit proiectului de lege.

Independenţa proclamată de Parlament la 9 mai 1877 este opera poporului român şi a fost apărată de Armata Română prin participarea la războiul dintre anii 1877-1878. Ostaşii români, avându-i în frunte pe Generalul Alexandru Cernat – comandant de operaţii şi pe domnitorul Carol I – <<Capul Puterii Armate>>, au cucerit independenţa naţională. Congresul de la Berlin, încheiat la 1 iulie 1878, a recunoscut independenţa României, iar ţările europene au încheiat ulterior relaţii diplomatice cu statul român. Având în vedere importanţa zilei de 9 mai 1877 în istoria poporului şi a statului român, propun ca ziua de 9 mai – <<Ziua proclamării independenţei României>> să fie declarată sărbătoare naţională, drept pentru care înaintăm prezenta propunere legislativă în procedură de urgenţă„, argumentează iniţiatorul proiectului.

Guvernul nu susţine proiectul întrucât ziua de 10 mai a fost declarată sărbătoare naţională.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER