Social-Cultură
Dej | Batalionul 55 Apărare Antiaeriană ”Someş” – 65 de ani de existenţă – FOTO
Publicat acum
8 anipe
Batalionul 55 Apărare Antiaeriană „Someş” a aniversat în acest an, la data de 6 octombrie, 65 de ani de la înfiinţare. Activitatea s-a desfășurat în prezența mai multor invitați, la Dej.
Participanţi la această activitate deosebită din istoria batalionului au fost generalul-maior dr. Ioan MANCI, comandantul Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, colonelul dr. Ioan MUNTEANU, comandantul Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, ing. Costan MORAR, primarul municipiului Dej, precum şi foşti comandanţi ai Batalionului 55 Apărare Antiaeriană „SOMEŞ”, cadre militare active sau în rezervă care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul batalionului sau la eşaloanele superioare, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, alţi invitaţi.
Cu această ocazie, pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor şi obţinerea de rezultate meritorii în procesul instruirii, Batalionului 55 Apărare Antiaeriană ,,Someş” i s-a conferit Emblema de Onoare a Forţelor Terestre. De asemenea, ofiţerilor şi subofiţerilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea desfăşurată în arma şi specialitatea militară de care aparţin sau pentru merite deosebite în teatrele de operaţii externe le-au fost conferite distincţii militare precum Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a III-a şi Emblema de Merit „În Slujba Păcii” clasa a III-a.
În decursul existenţei sale, Batalionul 55 Apărare Antiaeriană „Someş” a fost supus la numeroase transformări fiind înzestrat cu diferite tipuri de tehnică de luptă de apărare antiaeriană, începând cu tunurile antiaeriene calibrul 25 mm HOTCHKISS, în anul 1951, continuând cu tunurile antiaeriene de calibru 37 mm şi 57 mm, mitralierele antiaeriene de calibru 14,5 mm, complexele de rachete antiaeriene CA-94 şi CA-95, sistemul de apărare antiaeriană 2×35 mm OERLIKON (fiind prima unitate din România dotată cu acest tip de tehnică) şi tunul antiaerian de producţie românească cal. 2×30 mm.
Modificările structurale în înzestrarea cu tehnică au oferit posibilitatea formării unor generaţii de noi specialişti antiaerieni foarte bine pregătiţi, apreciaţi pentru rezultatele deosebite obţinute în cadrul exerciţiilor tactice, la tragerile de luptă sau în cadrul programelor de experimentare-omologare din poligonul Capu Midia, ori în desfăşurarea serviciului de luptă permanent.
În anul 2008, batalionul a executat cea mai importantă misiune de luptă în cadrul serviciului de luptă – Poliţie Aeriană, participând cu o baterie de rachete antiaeriene CA-95 în dispozitivul de luptă integrat pentru operaţia de securitate a SUMMIT-ului NATO desfăşurat la Bucureşti.
În cadrul detaşamentelor româneşti sub egida O.N.U., N.A.T.O. şi U.E., un număr de 92 de militari din unitate au participat la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Afghanistan, Bosnia-Herţegovina, Angola şi Kosovo.
În prezent, Batalionul 55 Apărare Antiaeriană „Someş” continuă instruirea comandamentului şi a trupelor pentru menţinerea şi perfecţionarea deprinderilor în vederea îndeplinirii misiunii sacre de apărare a cerului senin al patriei.
La ceas aniversar, comandantul batalionului, locotenent-colonel Florin-Mircea LEŞ, a adresat întregului personal al Batalionului 55 Apărare Antiaeriană „Someş” sincere felicitări pentru întreaga activitate şi pentru rezultatele obţinute, cele mai calde urări de sănătate, putere de muncă, fericire, prosperitate şi noi împliniri în plan familial şi profesional.