Conectează-te cu noi

Naţional

Poliţia Română recomandă şoferilor să folosească anvelope de iarnă. Ce se întâmplă dacă sunteţi depistat fără ele

Publicat acum

pe

Cauciucuri anvelope iarna politia

Folosirea anvelopelor de iarnă nu este condiţionată de o anumită dată calendaristică, ci de starea drumului, atunci când este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei, nerespectarea obligaţiei fiind sancţionată cu amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei, anunţă Poliţia Română, potrivit Mediafax.

Poliţia Română reaminteşte că legislaţia în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, în aceste condiţii, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, se arată într-o informare a Poliției Române.

Şoferii care sunt depistaţi fără anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei riscă să fie sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte amendă, asta însemnând între 1.125 şi 2.500 de lei. Pe lângă amendă, se va reţine certificatul de înmatriculare al autovehiculului, mai anunţă Poliţia Română

 

FOTO – Arhivă

 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER