Sport
3/3 – Unirea Dej a pierdut și cu Volei Club Caransebeș, dar a obținut un punct – VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Echipa de volei Unirea Dej a fost răpusă pe teren propriu, scor 2-3, de CS Volei Caransebeș și a înregistrat a treia înfrângere consecutivă.
Partida dintre CS Unirea Dej și Banatul Caransebeș, programată în această după-amiază cu începere de la ora 17, a contat pentru a treia etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Oaspeții au început în forță meciul de la Dej și după numai două minute aveau 4-0 pe tabelă. Sportivii antrenați de Victor Lazăr și Tibi Szilagyi au egalat și apoi echilibrat partida (7-7, 13-14), însă în final au cedat primul set, 17-25.
Dejenii au controlat actul secund (6-2, 11-8, 15-10), iar adversarii din Caransebeș nu au putut ține ritmul și s-au declarat învinși, scor 25-17. La 1-1 pe tabelă, oaspeții s-au regrupat imediat și au turat puternic motoarele câștigând punct după punct, diferența la finalul setului fiind neverosimilă: 9-25.
Nu la fel s-a întâmplat și în runda cu numărul patru. Gazdele s-au distanțat încă de la început (9-4, 12-5, 14-9) și au controlat ostilitățile, adjudecându-și setul cu 25-17 și restabilind egalitatea pe tabelă, scor 2-2, spre deliciul spectatorilor entuziasmați aflați în Sala Sporturilor din Dej.
În decisiv, Dascălu&Co. au condus cu 8-7 la time-out-ul tehnic, dar sportivii din Caransebeș au preluat conducerea, 13-11, și și-au adjudecat setul la două lungimi, 15-13.
CS Unirea Dej – CS Volei Caransebeș s-a încheiat 2-3 (cu același scor s-a terminat și meciul din Cupa României dintre cele două echipe, însă în favoarea dejenilor), iar uniriștii înregistrează a treia înfrângere consecutivă în primele trei etape din campionat, însă obține un prim punct în clasament.