Eveniment
DUBLU ACCIDENT în Dej! Un TIR și două autoturisme au fost serios avariate – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Un accident de circulație, soldat cu importante pagube materiale, s-a produs în această seară, în jurul orei 19:00, pe strada Ion Pop Reteganu din Dej.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autotren înmatriculat în Polonia, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca, ajuns pe strada Ion Pop Reteganu din Dej, din cauze încă necunoscute, a derapat, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, mașina care aparține unui bărbat din Brașov a intrat într-un stâlp de beton pe care l-a rupt.
La aproximativ 10 minute după producerea accidentului, din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed, un alt autoturism, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca, cel mai probabil surprins de autotrenul aflat pe contrasens, a derapat, s-a izbit de bordura de pe marginea drumului, intrând ulterior în decor.
Din fericire, cele două accidente nu s-au soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale uriașe.
La fața locului au intervenit polițiștii dejeni, care au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii celor două accidente.
În scurt timp, la fața locului a intervenit și un echipaj de la compania de electricitate pentru a evalua pagubele produse.