Eveniment
Accident în Dej. Bărbat lovit de mașină pe o trecere pentru pietoni – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe
Un bărbat a ajuns la Spitalul Municipal Dej după ce a fost lovit de o mașină pe strada Unirii. Accidentul s-a petrecut în această dimineață în jurul orei 6:30.
Din primele informații, un bărbat care traversa drumul prin loc marcat și semnalizat corespunzător (trecere pentru pietoni), la intersecția străzilor Unirii și Aleea Tomis, a fost accidentat de un autoturism marca Seat, înmatriculat în județul Cluj, condus de un tânăr.
În urma impactului, bărbatul în vârstă de aproximativ 45 de ani a căzut la pământ și a fost rănit. O ambulanță cu medic s-a deplasat la fața locului și a acordat îngrijiri medicale victimei. Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Din fericire, starea bărbatului nu este gravă, iar viața sa nu a fost pusă în pericol.
Polițiștii din Dej au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului














