Eveniment
GRAV ACCIDENT la Coldău! Zece ambulanțe au intervenit la fața locului. Mai multe persoane AU AJUNS LA SPITAL – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Un grav accident de circulație, soldat cu multiple victime, s-a produs în această seară, în jurul orei 18:45, pe DN17, pe raza localității bistrițene Coldău.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism, care se deplasa dinspre Bistrița înspre Dej, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit de două mașini care veneau din sens opus. În urma impactului, patru persoane – din cele 10 aflate în toate cele trei mașini – au necesitat transportul la spital pentru îngrijiri medicale și investigații amănunțite. Celelalte șase, care au suferit un șoc, au primit îngrijiri medicale la fața locului.
În urma apelului la 112, în Coldău au intervenit de urgență 10 ambulanțe din două județe – de la Dej, Beclean și Bistrița, o autospecială de descarcerare, dar și numeroase echipaje de poliție.
În urma impactului, traficul rutier între Dej și Beclean a fost complet paralizat, cozile de autovehicule întinzându-se pe mai mulți kilometri.
Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut accidentul rutier de pe DN17 din Coldău.
ACTUALIZARE: ”În localitatea Coldău, pe direcția de mers spre Dej, un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din județul Botoșani, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau din sens opus. Patru persoane au fost primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital. Șoferul din județul Botoșani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a fost transportat la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei cu exactitate”, a declarat pentru Dej24.ro Crina Maria Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.
Șoferii celor două mașini care se deplasau regulamentar sunt doi bărbați, unul în vârstă de 62 de ani din județul Brașov, iar celălalt de 23 de ani din județul Mureș.
ACTUALIZARE: Alte trei persoane au fost transportate la spital, astfel că bilanțul răniților ajunge la 7.