Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

VESTE PROASTĂ – Apă în Mica? Proiectul NU ESTE ELIGIBIL! Nu se știe când vor începe lucrările

Publicat acum

pe

Primarul Tiberiu Zelencz anunță că proiectul de introducere a apei în comuna Mica nu este eligibil și nu poate fi estimată o dată de începere a lucrărilor.

”Așa cum v-am promis de fiecare dată, mă țin de cuvânt și vă aduc la cunoștință care este situația introducerii apei în comuna Mica. Ultimele demersuri le-am făcut în luna ianuarie a acestui an, când am prezentat prefectului județului Cluj acest aspect care aduce mari nemulțumiri în rândul locuitorilor din comuna noastră.

Tot atunci am înaintat o adresă Comapaniei de Apa Someș prin care am solicitat lămuriri și date exacte despre stadiul proiectului privind introducerea apei în comuna Mica, lansându-le invitația de a participa la o întâlnire cu cetățenii din comuna noastră, pentru că răbdarea noastră a ajuns la limită. Până în acest moment invitația nu a fost nici declinată, dar nici acceptată.

Pe de altă parte, răspunsul conducerii companiei nu a întârziat să apară, însă datele primite nu sunt optimiste deloc.
Suntem informați că „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” nu este declarat eligibil. De asemenea ni se spune că nu poate fi estimată data de începere a lucrărilor de alimentare cu apă pe raza comunei Mica, iar anularea din proiect a investițiilor de pe raza comunei noastre presupune reviziuirea întregii documentații, la fiecare secțiune care tratează investițiile unitare și implicarea lor asupra întregului proiect.

Se pare că dorința noastră de a ieși din acest proiect ar atrage unele sancțiuni, iar în aceste condiții ne vedem iar în situația de a bate pasul pe loc. De asemenea, în acest context trebuie evitată o dublă finanțare pe același proiect, deoarece o astfel de situație ar atrage după sine răspunderea penală.

Nu vreau să acuz pe nimeni, dar această tergiversare mi se pare incorectă față de atâția cetățeni, nu doar din comuna noastră, oameni care și-au pus speranța în acest proiect. După trei ani de când au fost demarate procedurile pentru studiul de fezabilitate, aflăm că proiectul nu a fost declarat încă eligibil, iar întrebarea noastră este cât trebuie să mai suportăm această situație?

În calitate de membru în comitetului Asociației Comunelor din România, filiala Cluj, voi solicita o întâlnire cu toți primarii, aflați în aceași situație, precum și cu conducerea Companiei de Apa Someș, pentru a afla exact ce se întâmplă și de ce suntem blocați în acest punct, deși au trecut deja trei ani.

Vă asigur că nu voi renunța până când nu voi găsi o soluție pentru introducerea apei și a canalizării în comuna noastră. Nu ne dorim imposibilul, dar vrem normalitate pentru că trăim în secolul XXI. Sunt multe lucruri care au rămas în urmă în comuna noastră și sunt multe probleme care așteaptă rezolvare de 27 de ani.

Cu tot respectul pentru conducerea Companiei de Apa Someș, dar oamenii din comuna Mica nu mai pot îndura acest chin de a rămâne fără apă în special pe timpul verii și să ajungă să-și aducă apa de băut sau de spălat din alte părți, decât din propria gospodărie. Nu vreau să fac promisiuni deșarte pentru că știu că nu va fi deloc ușor, dar sunt sigur că în cele din urmă vom reuși”, este anunțul primarului comunei Mica, Tiberiu Zelencz.

Vezi mai jos răspunsul Companiei de Apă Someș, la adresa primarului Zelencz:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER