Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Provocările din domeniul sănătății vor fi dezbătute la Cluj

Publicat acum

pe

În perioada 8-10 martie 2017, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Cluj-Napoca organizează cea de-a 7-a ediție a Întâlnirilor europene din Transilvania.

Evenimentul, deschis publicului larg, va aduce laolaltă reprezentanți ai autorităților locale, directori de companii, reprezentanți din mediul academic și din rândul societății civile, cu scopul de a dezbate pe tematica următoare: ‘Politici de sănătate: care sunt soluțiile inovatoare pentru teritorii?’.

Întâlnirile europene din Transilvania sunt fructul unei colaborări strânse între actorii locali din Franța și din România, care vizează favorizarea sinergiilor pentru crearea unui model de cooperare bilaterală în procesul european de dezvoltare teritorială. În acest context, se urmărește stimularea dezbaterii, consolidarea legăturilor și promovarea proiectelor între autoritățile locale gazdă, colectivitățile teritoriale franceze, universități, asociații locale și firme franceze și românești.

În cadrul acestei ediții, Întâlnirile vor fi organizate în trei localități din Transilvania care găzduiesc instituții și pun în practică proiecte aferente politicilor de sănătate. Deschiderea oficială va avea loc pe 8 martie, la Universitatea de științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, urmând ca dezbaterile să continue în ziua următoare, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj din municipiul Zalău, iar evenimentul se va încheia pe 10 martie, în clădirea Cetății din Oradea.

În perspectiva unui schimb de practici, care urmăresc implementarea unor proiecte la nivel local, Întâlnirile europene din Transilvania, își propun să reunească un număr important de persoane și actori, pentru a dezbate problema sănătății ca factor al inegalităților sau al oportunităților pentru teritorii. Pe durata celor trei zile, participanții vor efectua o evaluare a situației actuale, vor aborda aspecte diverse din domeniul sănătății în cadrul a cinci ateliere interactive și vor finaliza discuțiile în jurul unei mese rotunde.

Atât în România cât și în Franța, subiectul sănătății are o importanță deosebită și vizează în mod direct problematicile legate de politicile de dezvoltarea locală. Anumite teritorii se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește asigurarea unui acces egal la serviciile de îngrijiri, din cauza unor factori care pot fi de ordin economic, geografic sau social. În acest cadru, colectivitățile locale reprezintă actori cheie alături de instituțiile naționale competente din domeniul sănătății publice.

Evenimentul este organizat de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, Universitatea de științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Salaj.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER