Conectează-te cu noi

Naţional

Programul „Prima casă” continuă în 2017 și beneficiază de norme mai simple

Publicat acum

pe

Programul „Prima casă” 2017 va avea alocat, conform strategiei, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezintă plafonul nou alocat printr-o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern, restul de 175,5 milioane lei reprezentând diferența rămasă nealocată sau neutilizată din anul 2016.

Normele metodologice de implementare a programului „Prima casă” au fost modificate în ședința de astăzi astfel încât să fie armonizate cu modificările aduse acestui program prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2016.

Astfel, se introduce un nou set de definiții ale locuințelor care se pot achiziționa/construi prin Program. Prin locuință nouă, în sensul Programului „Prima casă”, se înțelege orice imobil care respectă cerințele pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. Locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, vor fi asimilate locuințelor noi.

De asemenea, se reglementează ca termenul de 5 ani aplicabil în cazul locuințelor noi și/sau consolidate să fie calculat în funcție de data efectuării recepției la terminarea lucrărilor, având ca punct final data solicitării creditului garantat.

Totodată, în cuprinsul normelor metodologice se introduce sintagma ‘proporțional cu procentul de garantare’ în cadrul referirilor la împărțirea proporțională a riscurilor și pierderilor, respectiv la procentul egal de garantare, sintagmă care reflectă procentul diferențiat în funcție de categoria de locuință achiziționată în cadrul Programului.

Pentru simplificarea proceselor și evitarea birocratizării excesive a acestora, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) preia sarcina emiterii acordurilor pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege în cazul rambursării integrale anticipate sau la termen a finanțărilor garantate, precum și în cazul respingerii cererilor de plată având impact strict asupra activității de monitorizare a garanțiilor emise în cadrul Programului „Prima casă”.

De asemenea, FNGCIMM are obligația efectuării unei evaluări anuale în numele și contul statului, a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanțatorii participanți în Program pe baza criteriilor și procedurii aprobate prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, cu scopul de a optimiza alocarea plafonului anului următor.

Potrivit OUG nr.97/2016 pentru modificarea și completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, statul garantează în proporție de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achiziția de locuințe noi și/sau consolidate în cadrul programului guvernamental „Prima casă”, în timp ce creditele pentru locuințele care nu se încadrează în aceste categorii sunt garantate de stat în proporție de maxim 40%. În ambele cazuri, procentul de garantare este raportat exclusiv la creditul care se dorește a fi contractat prin Programul „Prima casă”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER