Politic
Teodora Muncelean, viceprimarul municipiului Dej, premiată la Gala Excelenței Feminine – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișDuminică, 12 martie, s-a desfășurat, la Cluj-Napoca, o nouă ediție a Galei Excelenței Feminine, în cadrul căreia Teodora Muncelean, viceprimarul municipiului Dej, a fost premiată.
Totodată, pe lângă viceprimarul municipiului Dej, a mai fost premiată și Laura Boian, consilier local în cadrul Consiliului Local Dej, pentru implicarea și rezultatele obținute în activitatea politică. Maestrul Dorel Vișan a înmânat unui număr total de 10 social-democrate premiile acordate în cadrul Galei Excelenței Feminine, pusă în scenă de Organizația Județeană Cluj a Femeilor Social-Democrate.
La acest eveniment au fost prezente numeroase oficialități, printre care edilul Dejului, ing Morar Costan, senatorul Vasile Ilea, dar și consilierii județeni Vasile Sălătioan sau Vladimir Mătușan, aceștia oferindu-le flori atât celor premiate, cât și tuturor doamnelor prezente în sală.
OFSD Dej a fost reprezentată la acest eveniment de 13 doamne, care au primit flori și felicitări din partea domnilor.