Eveniment
Femeie din Dej, la un pas de a fi înșelată prin „Metoda reîncărcării unor conturi pre-pay”. Noroc cu vânzătorul
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișO femeie din Dej, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a fost la un pas de a fi înșelată de un presupus nepot din străinătate. Noroc cu angajatul unui magazin din municipiu și vigilența de care acesta a dat dovadă.
„Cu dorinţa de a rămâne sub semnul anonimatului, vreau sa va semnalez un caz de înşelăciune prin telefon la Dej şi totodată vreau să remarc faptul că există oameni de bine care merită toate laudele.
Concret, mama mea a fost sunată de către un presupus nepot din străinătate, care o ruga să îi cupere 2 cartele telefonice reincarcabile, pentru a putea vorbi la intrarea în România. Deşi mama mea a avut oarecare dubii privind vocea nepotului, acesta a vorbit atât de credibil încât l-a crezut şi i-a dat numărul meu de telefon, să îi cumpar cartelele, având în vedere că mama nu se putea deplasa.
La rugămintea mamei, m-am dus la Germanos pentru a cumpara cele două cartele şi în timp ce vorbeam cu presupusul nepot la telefon, unul dintre angajaţii Germanos , m-a atenţionat că i se pare suspectă solicitarea. Evident că în acel moment deşi eram pregătită să plătesc, m-am oprit şi mă bucur că am făcut-o.
Este posibil ca nu numai mie să mi se fi întâmplat şi vreau să trag un semnal de alarmă, deoarece persoana care ne-a sunat, deşi mi s-a părut iniţial că are vocea schimbată, a vorbit atât de credibil încât până la urmă am ajuns să cred că este chiar un nepot pe care îl cunoaştem foarte bine şi evident că am vrut să îi oferim ajutorul.
Dacă nu ar fi fost angajatul de la Germanos să mă atenţioneze, aş fi luat cele două cartele.
Nu este vorba de suma de bani, este vorba de gestul angajatului, care chiar dacă probabil încasează comision la vânzarea sau încărcarea cartelelor, a ales să mă consilieze să nu fac tranzacţia. Vreau să îi mulţumesc pe această cale, pentru că deşi suntem într-o lume în care totul se învârte în jurul banilor şi intereselor personale, există oameni ca dânsul, care se gândesc şi la binele celorlalţi. Este un om care merită tot respectul meu.
Vă mulţumesc şi sper ca experienţa mea să fie utilă şi altor dejeni pentru a nu cădea în astfel de capcane, care poate implică sume mai mari de bani”, a scris dejeanca pe adresa redacției Dej24.ro.
Astfel de înșelăciuni sunt bine cunoscute de oamenii legii. Metoda reîncărcării unor conturi pre-pay este o infracțiune des folosită de escroci prin care aceștia solicită, în numele unei rude, achiziţionarea de cartele telefonice şi transmiterea codurilor de reîncărcare.
Pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni, prin diferite alte „metode”, polițiștii vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:
- Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat;
- Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme;
- Nu depuneţi sume de bani în conturi necunoscute doar ca urmare a unei solicitări telefonice;
- Nu acceptaţi schimburi de bunuri sau aşa zise chilipiruri;
- Nu permiteţi accesul în locuinţă sau curtea imobilului persoanelor necunoscute care se oferă să cumpere diverse bunuri – vor profita de neatenţia dv. şi ulterior veţi constata că v-au fost sustrase bunuri de valoare sau sume de bani;
- Nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;
- Nu achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii;
- Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, etc.);
- Sunaţi la compania de telefonie mobilă – Departamentul de Relaţii cu Clienţii – verificaţi veridicitatea promisiunilor;
- În situaţia în care sunteţi contactat de o persoană care pretinde că vă este rudă şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelaţi imediat ruda respectivă (pe numărul pe care îl cunoaşteţi) pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.
- Dacă sunteţi victimă a unor astfel de fapte, sesizaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi demarate verificările ce se impun.
FOTO – Arhivă