Conectează-te cu noi

Naţional

Impozitul pe gospodării va fi aplicat de anul viitor! Cum vor fi taxate veniturile

Publicat acum

pe

Veniturile din dividende vor fi scutite de impozit, dar la cele din alte investiţii – care acum sunt scutite de taxe – se va aplica o cotă de 3%, reiese din proiectul legislativ care va introduce din 2018 impozitul pe venitul global al gospodăriilor, potrivit Mediafax.

Potrivit proiectului, care prevede modificarea Codului fiscal şi se află în lucru la Ministerul Finanţelor, veniturile din dividende ar urma să fie scutite de impozit. În prezent, această categorie de venit este impozitată cu 5%.

Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor, prevede actualul Cod Fiscal. Ceea ce înseamnă că după modificarea acestuia firmele care distribuie dividende (părţi din profitul realizat într-un an) nu vor mai avea obligaţia de a reţine la sursă impozitul pe dividende. Toate acestea se vor întâmpla, însă, în prima parte a anului 2019, când se vor calcula dividendele pe anul 2018.

Veniturile din dividende fac parte din categoria veniturilor din investiţii, alături de veniturile din dobânzi, câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, câştigurile din transferul aurului financiar şi veniturile din lichidarea unei persoane juridice.

Referitor la celelalte categorii de venituri din investiţii (altele decât cele din dividende), consultantul fiscal Emilian Duca a remarcat că acestora li se va aplica o cotă de 3%. „Va fi o cotă specială de 3% pentru anumite venituri din investiţii (care acum sunt scutite de impozit), mai exact pentru cele care depăşesc plafonul de 100.000 de euro”. De asemenea, „nu se va mai aplica acea cotă de impozit la transferul titlurilor de valoare”, a spus consultantul.

Impozitul pe venitul global al gospodăriilor este un proiect prin care Guvernul vrea să includă în baza de calcul toate veniturile realizate de persoanele fizice într-un an calendaristic, suma astfel obţinută urmând să fie redusă proporţional cu un set de facilităţi (deductibilităţi), iar rezultatul final să fie taxat cu o cotă unică de 10%. Guvernul vrea ca acest sistem de impozitare să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, ceea ce ar însemna că primele plăţi de impozit pe venitul global – aferente anului 2018 – ar urma să se facă în prima jumătate a anului 2019.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER